minute de liniste !

Loading...

sâmbătă, 6 februarie 2010

Inocenta !

Astazi mi-a venit un gand nebun sa va povestesc despre

inocenta, asa cum o concep si o percep eu, in fond si la urma

urmei realitatea este interpretarea fiecaruia pe care o da

adevarului. Poate inca mai am un strop de inocenta

sensibilizata si vreau sa o descopar, sa o scot din intuneric.

Inocenta este o nevinovatie, o naiva simplitate ignoranta. In

general si in mare parte inocenta copilariei este cea mai des

intalnita in scrierile marilor autori sau pur si simplu in

subiecte de discutie de zii cu zii. Tuturor ne e dor de varsta

aia in care puteam merge linistiti pe strada, cantand, cand

viata era cu adevarat frumoasa si plina de caldura si iubire.

Sa nu uitam ca copilaria este taramul fermecat al imaginatie

constructive, taramul unde binele invinge mereu si totul e

posibil. Nimeni nu-i stie limita sau cand va inceta, nimeni nu

isi da seama cand dispare, doar ne trezim dintr-o data

innecati pana in gat de probleme (cacaturile astea de zii cu

zii ce ne ingreuneaza pe cat de mult pot existenta fizica), ne

trezim intr-o mare de stres si tensiune, copilaria ramanand o

amintire frumoasa in care plangeam si radeam in acelasi timp,

cadeam dar ne ridicam, acum ne certam, acum ne pupam,

simteam ca suntem singuri si totodata cu toata lumea! Ne

maturizam iar simtul ala inocent care putea invia totul,

perioada aia in care aveam ochii limpezi neumbriti de

problemele vietii, cand priveam adanc dar fara prejudecati

sau idei preconcepute, dispare in locul lui venind temeri si

"racoarea" din jur.
Vreau sa ma pierd din nou in lumea copilariei ! Vreau sa fiu

copil din nou ! Inca tanjesc dupa perioada lipsita de griji din

viata mea. Vreau sa mi se citeasca din nou in ochi nostalgia

unei perioade aproape edenice… o etapa in care cuvantul de

ordine era joaca... In care cea mai mare grija era sa nu o

superi pe mama, in care domina dilema discutiilor dintre cei

mari, in care lumea iti zambea cand faceai ceva bun fara ca

macar sa stii ca ai facut acel lucru… totul venea de sine…

Vreau sa descopar lumea cu ochii de copil… acel copil pe

care-l iei in brate si te face sa-l iubesti pentru totdeauna,

acel copil care plange atunci cand il doare.. acel copil care

stie sa se joace fara sa triseze, care stie ca zambetul este

arma cea mai de pret si singura rasplata pe care ti-o poti

dori…
Copii de astazi nu mai au copilarie. Traiesc in spatii inchise,

limitate aproape tot timpul, in fata ecranului luminos al

calculatorului, vorbind zi si mai ales noapte cu prieteni de

peste mari si tari, dar nestiind ca de fapt cel care le

raspunde este un amarat de monitor, nestiind sa bata la usa

vecinului si sa-l invite pe fiul acestuia la o plimbare cu

bicicleta sau o "expeditie" prin padurile din centru. Copiii

traiesc acum intr-o lume virtuala, dominata de monstrii

imaginari, filme de groaza, muzica grea, joasa, care nu

reuseste sa atinga nici o coarda a sufletului lor.
Vom ajunge la o varsta ofilita in care fruntea o sa ne fie

plina de ganduri si de griji cotidiene, o varsta la care vom

dori sa aruncam peste umar un pumn de sperante si o duzina

de vise, pentru a inflori sub mângâierea zanelor cu trup de

margean si a piticilor cu barbi de clestar, spre a le putea

vorbi nepotilor nostri despre o copilarie cum n-a mai fost.
Noi visam la maine azi, iar maine visam la poimaine... iar

poimaine poate vom visa la acum cativa ani cand copilaria era

cuibarita inlauntrul nostru. Vreau sa visez ca ma trezesc doar

ca sa visez din nou, pentru ca atunci cand visez simt ca

traiesc cu adevarat. Ce? Copilaria mea. O vreau inapoi abia

cand realizez ca am piedut-o.

Si da, da, stiu ca tot ce am scris mai sus sunt doar niste

franturi de inima in vorbe seci, dar astea sunt gandurile ce

nu-mi dau pace.

3 comentarii:

  1. Foarte frumos formulat totul si in acelasi timp foarte adevarat, nu cred ca ar fi vre-unul printre noi, care sa poata sa zica...ca nu isi vrea inapoi copilaria. Bravo, tine-o tot asa !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai un talent in a scrie lucruri sensibile, jur ca miau dat lacrimile la ultima parte cu varsta ofilita...

    te pup si bravo :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Intradevar...este ciudat cum ne doream sa crestem atunci cand eram mici...iar acuma cand suntem mari ne dorim din nou copilaria.

    Din pacate apreciem cel mai mult unele lucruri dupa ce le pierdem...

    Cat despre copii din ziua de azi...ce sa spun simt ca se maturizeaza prea repede...si cred ca o mare parte din vina o poarta parinti lor...

    RăspundețiȘtergere