A Touching Little Story

Simt nevoia sa te ating. Simt nevoia sa te sarut, usor, pe tampla dreapta. Sa iti simt respiratia pe gatul meu. Sa imi plimb degetele pe spatele tau, pe bratele tale, pe coapsele tale. Sa te privesc gol, fara aparare. Sa stai culcat, cu ochii inchisi, sa astepti... Curios si cu teama totodata, la ce se va intampla.

Deocamdata, vei simti doar privirea mea, care staruie asupra ta, recunoscand fiecare por, fiecare curba, fiecare linie. Apoi, iti urmaresc usor, cu un deget, conturul. De sus pana jos si de jos pana sus. E prea putin! Adaug inca un deget, si inca unul...

Mana mea dreapta pe fruntea ta. Ascunde atatea!... Incerc sa iti patrund in minte si nu reusesc. Caut...obrazul stang il ascund in palma. Se portiveste exact. Pentru ca taci. Si astepti...

Linia gatului ma striga. Freamata. Ritmat. Ritmul inimii? Pieptul tau, sus-jos, sus-jos, si iar, si iar...parca ar masura ceva. Timpul? Spatiul?

Bratele iti odihnesc inerte. Ba nu! Misti un deget. Te rog, nu face asta! Il prind, il cert, il pedepsesc cu un sarut. Cu un sarut? Dar raman cu un gust cunoscut...senzatie electrizanta...”Continua! Continua!” – aud si simt imbolduri de undeva, de nicaieri, de peste tot.

Mana mea dreapta apasa cu putere mana ta stanga. Vreau sa se impregneze sarutul pe degetele tale. Mana mea stanga apasa cu putere mana ta dreapta. Ma sprijina, ma ajuta, ma linisteste. Stau rastignita deasupra ta. Palmele ma ard si strang. Vreau sa strig. Sau nu... Esti crucea mea!

Ridic privirea, dar miscarea brusca face ca buzele mele sa te atinga. Iar. Si recunosc locul, gustul... Un sold, un altul, unite de tine. Umpli locul cu tine! Tu, frematand, asteptand... Mainile mele nu vor sa te slabeasca din stransoare. Vreau sa te cuprind tot...

E uimitor cat e de frumoasa viata

Ma gandeam zilele acestea de ce nu am renuntat... de ce continui sa cred in proiectele mele, in oamenii pe care ii intalnesc, de ce dezamagirile nu m-au doborat si de unde am avut puterea de a ma reinventa, de a-mi da suturi pentru a merge mai departe. De unde atata "benzina", de unde resurse de tot felul? Mi-am spus ca o fi pasiunea, dar recent mi-am dat seama ca indiferent de rezultate, ca iese un proiect sau nu iese, eu, in interiorul meu raman aceeasi, ceea ce se atinge e orgoliul, care este oricum la suprafata.
Citeam in Conversatii cu Dumnezeu ce ii raspundea Dumnezeu la doua intrebari puse de Neale Donald Walsh:

Intrebare: "Nu esti legat de rezultate?

Raspuns: Absolut deloc. Bucuria Mea este in actul de creatie, nu in ceea ce urmeaza. Renuntarea NU este o decizie de a nega actiunea. Renuntarea este o decizie de a nega nevoia pentru un anumit rezultat. E o enorma diferenta.

Intrebare: Ai putea sa-mi explici ce vrei sa spui prin afirmatia "pasiunea este placerea de a transforma existenta in actiune"?

Raspuns: Starea de a fi este cel mai inalt grad de existenta. Este esenta cea mai pura. Este aspectul lui Dumnezeu "acum/nu acum", "totul/nu totul", "intotdeauna/niciodata".

....... un lucru este sa fii dragoste si cu totul alt lucru este sa faci ceva cu dragoste. Sufletul tanjeste sa faca ceva pentru ceea ce este, ca sa se poata cunoaste pe sine insusi in propria sa existenta. Asa ca, se va stradui sa realizeze - prin actiune - ideea lui cea mai inalta.

Asemenea dorinta puternica de a face acest lucru se numeste pasiune sau patima. Omoara pasiunea si il vei omori pe Dumnezeu".

De cand am pornit pe drumul vietii nu mi-am neglijat nici o clipa pasiunea, de a face ceea ce fac cu pasiune, de a trai ceea ce fac, fiecare proiect, fiecare intalnire. Intotdeauna ma bucur mai mult de ceea ce reusesc sa creez si mai putin de rezultate. Da, e minunat ca le avem, dar eu am o singur tel, sa continui sa fac ceea ce fac cu pasiune, cu daruire, rezultatele vin daca e sa vina si acestea nu vor trebui sa ma schimbe in nici un fel. Cred ca atunci cand faci ceva cu pasiune si incepi sa te atasezi de rezultate, ajungi sa scoti in fata ego-ul tau si acesta va distruge singurul aspect pe care te bazezi: puterea de a crea... nu vei mai reusi sa creezi si sa transmiti.

Au fost si vor mai fi momente de cumpana dar macar stiu din ce unghi sa le privesc. Sunt eu si visele mele, eu si pasiunea mea, eu si creatia mea pe care o daruiesc apoi lumii ce ma asculta.

Povesti mincinoase

Uneori in viata, omul face greseli, din prostie sau lucid...
Asta am facut si eu, am gresit fata de o persoana care insemna ceva pentru mine si poate ca si eu pentru el. Vreau acum doar sa plec spre rusinea mea ori sa m-ascund undeva unde sa nu ma mai gaseasca, sa m-ascund in putinul respect ce-l mai am, sa cutreier lumea cu privirea nemiscata stand, sa zbor, sa plec acasa in siguranta si caldura de acolo, probabil singura parte frumoasa ce se mai leaga de mine, parte neumbrita de problemele cotidiene si cele sufletesti.
Iarta-ma! Altceva nu imi vine in minte decat trasaturile acelea ale fetei, rasul nebun si omul minunat, trecut deja prin prea multe ploi, iar eu acum i-am aratat furtuna, ruperea de nori din mine, din el, din noi, ce l-a innebunit, l-a facut sa uite tot cea fost bun si pur, neatins de povestile mincinoase, de vorbele cu doua taisuri, dar l-a facut sa vada mai clar ca nu sunt indeajuns de buna pentru el, ca, cu mine alaturi ar scadea social in fata "prietenilor" dar, te vreau inapoi. Sunt constienta ca nu e un sentiment reciproc, in timp durerea va trece, amintirile ce au fost le voi stii doar eu si tu, totul va fi prafuit de alte probleme, totul va fi uitat in sacosa nebuna a vietii, in care omul realizeaza cat de mult rau pot face cuvintele, isi pleaca capul in jos, pleaca, se indeparteaza, umil, pierdut, uitat.
Tu, cititorule de care vorbesc, stai linistit, Nimeni nu va afla niciodata de asta, de noi!

Ce este fericirea?

Fericirea este atunci când ea te ţine în braţe, fără să-i ceri asta, şi nu vrei să-ţi mai dea drumul niciodată.
Fericirea este atunci când ea te sună dimineaţa pe la cinci, cu toate că ştie că dormi şi s-ar putea să te superi, şi doar îţi spune că îi este dor de tine şi apoi închide.
Fericirea este atunci când se cuibăreste la pieptul tău şi îţi ascultă bătăile inimii.
Fericirea este atunci când doarme în hainele tale, si mai ales când îţi cere bluza aia portocalie.
Fericirea este atunci când, te superi pe ea, nu vă vedeţi o zi iar când vă-ntalniţi, îţi spune:”Mi-a fost dor de tine, tontule!”
Fericirea este atunci când îţi trimite mesaje de 2-3 caractere, fâră să o facă din politeţe sau pentru a nu te simţi ignorat.
Fericirea este atunci când adormiţi împreună îmbrăţişaţi si dimineaţa vă treziţi în aceeasi poziţie ca atunci când aţi adormit, şi nu multora li se întamplă asta.
Fericirea este atunci când ca doi nebuni vă apucaţi să vă număraţi săruturile dintr-o zi, şi dacă uitaţi o luaţi de la capat.
Fericirea este atunci când insişti să cânte la telefon cu toate că ea crede că are o voce groaznică, dar nu e aşa-din contra e cel mai bun live pe care îl auzi, îţi cântă să te simţi fericita.
Fericirea este atunci când ea nu iese în oraş dar vine când, matol fiind, o suni să îi spui că vrei să vină să aibă grijă de tine.
Fericirea este atunci când ea doarme dar simte că te-ai ridicat din pat şi te cheamă înapoi să o cuprinzi în toată anvergura braţelor tale.
Fericirea este atunci când îţi spune că e foarte ocupată şi nu poate ieşi iar apoi te trezeşti cu ea la uşă, cu toate că pentru unii e nefericire.
Fericirea e atunci când îţi ajunge să o priveşti ca să simţi cât îţi e de dragă.
Fericirea e atunci când nu ai somn şi nu te mai saturi să o priveşti când doarme.
Fericirea e atunci când ai mai multa grijă de ea decât ai avut vreodată de tine.
Fericirea e atunci când te gandeşti doar la ea şi în acele clipe primeşti un mesaj cum că îi e dor de tine.(Tocmai am primit un mesaj. Căcat, e de la oringi!)
Fericirea e atunci când vorbeşti ore la telefon cu ea fără să-ţi dai seama iar când închizi vrei să o suni iar că mai ai ceva de spus.
Fericirea e atunci când prietenele ei îi spun să fie mai nesimţită cu tine si ea nu le ascultă.
Fericirea e atunci când simţi toate astea şi iubeşti mai mult decât ai iubit vreodată şi mai mult decât vei iubi vreodată.
Fericirea e atunci când tu razi la toate chestiile astea dar in adâncul tău îţi este dor de ea.
Fericirea e în multe alte lucruri simple, ca acestea, doar că nu ai ochi să le vezi şi nu le spun pentru că trebuie să-ţi dai seama singur.

Radio Sound :)

Mai stai

Mai stai un minut sa simti, sa ma simti, sa ne simtim unul pe altul, sa simti cum parul meu ud aluneca pe pieptul tau cald, pe inima ta rece. A fost ceva, ceva frumos, nu fii trist, nu incerca sa te intorci, e tarziu nu te-ai schimbat deloc, mereu acelasi, mereu tu. Te-as vrea inapoi dar ce rost mai are?! Spune-mi?! ce rost? Lasa-ma sa ma amagesc singura, sa mi te amintesc perfectul meu, eterna mea iubire. Nu ma mai privi in ochi, roaga-te ca ziua de ieri sa se repete sa-ti ramana amintirea mea, mangaierea mea si sentimentul, acel sentiment flegmatic si induiosator, cald si inghetat... Regrete, lacrimi sau cuvinte scrise in fuga intr-un mesaj erau ceva pentru mine, acum ai uitat ce intradevar ma inmoia. Puteai sa fii happy alaturi de mine, ti-a trebuit mai mult. Ramai cu ziua de ieri si atat.
Shh nu mai zii nimic ( te sarut usor pe buzele tale de-o dulceata infioratoare! Ramas bun), gata s-a sfarsit ! Poate-s un copil, sau poate nu am incercat destul, dar gata! nu te mai vreau !

P.S. Nu ma uita !

A fost odată ca niciodată o insulă pe care trăiau toate sentimentele: fericirea, tristețea, știința și multe altele, incluzând iubirea. Într-o zi toate sentimentele au fost anunțate că insula se va scufunda pe fundul oceanului. Așa că sentimentele și-au pregătit bărcile de plecare. Iubirea a fost singura care a rămas. Ea a vrut să păstreze paradisul insulei până în ultimul moment. Când insula s-a scufundat aproape toată, Iubirea a decis că e timpul să plece. A început să caute pe cineva căruia să îi ceară ajutor. Tocmai atunci s-a întâmplat ca Bogăția trecea pe acolo într-o barcă mare. Iubirea a întrebat: Bogăție, pot veni cu tine pe barca ta? Bogăția a răspuns: Îmi pare rau dar este mult aur si argint pe barca mea și nu mai este loc și pentru tine. Atunci Iubirea s-a decis să întrebe pe Vanitate. Ea a strigat: Vanitate, te rog ajută-mă. Nu pot să te ajut, ești udă toată și mi-ai strica frumoasa barcă.- spuse Vanitatea. Apoi Iubirea o vazu pe Tristețe. Iubirea zise: Tristețe, lasă-mă te rog să merg cu tine. Tristețea a răspuns: Iubire, îmi pare rău dar acum simt nevoia să fiu singura. Apoi Iubirea a văzut pe Fericire. Iubirea a strigat tare:Fericire, ia-mă cu tine te rog. Dar Fericirea se bucura prea tare ca să o mai audă pe Iubire strigând. Atunci Iubirea a început să plângă. Tocmai atunci auzi o voce spunând: Vino Iubire, am să te iau cu mine in barcă. Era un bătrân. Iubirea s-a simțit așa de binecuvântată și s-a bucurat așa de tare încât a uitat să întrebe pe bătrân numele. Când a sosit la mal bătrânul și-a urmat drumul. Iubirea a realizat cât de mult îi datorează acestuia. Atunci a întrebat pe Știința și aceasta i-a răspuns: A fost Timpul - îi spuse aceasta. Dar de ce m-a ajutat Timpul când nimeni altcineva nu m-a ajutat? - a întrebat Iubirea. Știința a zâmbit și cu adâncă înțelepciune și sinceritate a răspuns: "Pentru că doar Timpul este capabil să înțeleagă cât de minunată e Iubirea"