Povesti mincinoase

Uneori in viata, omul face greseli, din prostie sau lucid...
Asta am facut si eu, am gresit fata de o persoana care insemna ceva pentru mine si poate ca si eu pentru el. Vreau acum doar sa plec spre rusinea mea ori sa m-ascund undeva unde sa nu ma mai gaseasca, sa m-ascund in putinul respect ce-l mai am, sa cutreier lumea cu privirea nemiscata stand, sa zbor, sa plec acasa in siguranta si caldura de acolo, probabil singura parte frumoasa ce se mai leaga de mine, parte neumbrita de problemele cotidiene si cele sufletesti.
Iarta-ma! Altceva nu imi vine in minte decat trasaturile acelea ale fetei, rasul nebun si omul minunat, trecut deja prin prea multe ploi, iar eu acum i-am aratat furtuna, ruperea de nori din mine, din el, din noi, ce l-a innebunit, l-a facut sa uite tot cea fost bun si pur, neatins de povestile mincinoase, de vorbele cu doua taisuri, dar l-a facut sa vada mai clar ca nu sunt indeajuns de buna pentru el, ca, cu mine alaturi ar scadea social in fata "prietenilor" dar, te vreau inapoi. Sunt constienta ca nu e un sentiment reciproc, in timp durerea va trece, amintirile ce au fost le voi stii doar eu si tu, totul va fi prafuit de alte probleme, totul va fi uitat in sacosa nebuna a vietii, in care omul realizeaza cat de mult rau pot face cuvintele, isi pleaca capul in jos, pleaca, se indeparteaza, umil, pierdut, uitat.
Tu, cititorule de care vorbesc, stai linistit, Nimeni nu va afla niciodata de asta, de noi!