A fost odată ca niciodată o insulă pe care trăiau toate sentimentele: fericirea, tristețea, știința și multe altele, incluzând iubirea. Într-o zi toate sentimentele au fost anunțate că insula se va scufunda pe fundul oceanului. Așa că sentimentele și-au pregătit bărcile de plecare. Iubirea a fost singura care a rămas. Ea a vrut să păstreze paradisul insulei până în ultimul moment. Când insula s-a scufundat aproape toată, Iubirea a decis că e timpul să plece. A început să caute pe cineva căruia să îi ceară ajutor. Tocmai atunci s-a întâmplat ca Bogăția trecea pe acolo într-o barcă mare. Iubirea a întrebat: Bogăție, pot veni cu tine pe barca ta? Bogăția a răspuns: Îmi pare rau dar este mult aur si argint pe barca mea și nu mai este loc și pentru tine. Atunci Iubirea s-a decis să întrebe pe Vanitate. Ea a strigat: Vanitate, te rog ajută-mă. Nu pot să te ajut, ești udă toată și mi-ai strica frumoasa barcă.- spuse Vanitatea. Apoi Iubirea o vazu pe Tristețe. Iubirea zise: Tristețe, lasă-mă te rog să merg cu tine. Tristețea a răspuns: Iubire, îmi pare rău dar acum simt nevoia să fiu singura. Apoi Iubirea a văzut pe Fericire. Iubirea a strigat tare:Fericire, ia-mă cu tine te rog. Dar Fericirea se bucura prea tare ca să o mai audă pe Iubire strigând. Atunci Iubirea a început să plângă. Tocmai atunci auzi o voce spunând: Vino Iubire, am să te iau cu mine in barcă. Era un bătrân. Iubirea s-a simțit așa de binecuvântată și s-a bucurat așa de tare încât a uitat să întrebe pe bătrân numele. Când a sosit la mal bătrânul și-a urmat drumul. Iubirea a realizat cât de mult îi datorează acestuia. Atunci a întrebat pe Știința și aceasta i-a răspuns: A fost Timpul - îi spuse aceasta. Dar de ce m-a ajutat Timpul când nimeni altcineva nu m-a ajutat? - a întrebat Iubirea. Știința a zâmbit și cu adâncă înțelepciune și sinceritate a răspuns: "Pentru că doar Timpul este capabil să înțeleagă cât de minunată e Iubirea"

Cu timpul...

Dupa un anumit timp,omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni,si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui ' maine ' este prea nesigur pentru a face planuri ...si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-I aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta,ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant,
nu mai are nici un sens.

DAR DIN PACATE TOATE SE INVATA DOAR CU... TIMPUL!!!

Raul versus Binele

De ce s-au inventat in viata 2 cai? De ce trebuie ca orice decizie luata sa aiba o consecinta? De ce pana la urma trebuie sa luam decizii, decizii care sa ne schimbe viata, decizii care sa ne transforme persoana efemera linistita intr-una stresata, muncitoare si pur si simplu "nebuna"? De ce unele decizii le poate hotari inima iar altele capul? De ce cand hotarasti cu capul trebuie sa nu amesteci inima? pe cand la inima, cand hotarasti cu ea, trebuie neaparat sa pui si capul?

Ciudat, e ciudat ca in lume binele si raul coexista, ca e la fel de mult bine ca si rau si ca totusi, de cele mai multe ori alegeam calea raului lucizi si stiind ce ne asteapta; suntem inconjurati de oameni rai ce poate vor sa para buni, dar din pacate cei mai multi sunt exact inversul, oameni ce par buni dar de fapt sunt rai si nu rai intr-un sens mai copilaresc al cuvantului, ci rai in toate sensurile, ca niste balauri ai prezentului, niste monstrii din vechile timpuri ale printilor pe cai albi si merelor de aur...

Totusi cand faci o alegere, vine din interiorul tau desi poate fi foarte usor influentata, nimeni nu te obliga sa faci ceea ce nu vrei, poti alege binele la fel de mult ca raul; mai nou, o gramada de pustani carora de abia le-a dat flocu' la putza fac niste lucruri foarte "mature", foarte grave pentru varsta lor, doar pentru a fii acceptati intr-un cerc vicios in care cel mai bun prieten iti poate fi cel mai rau dusman, unde cu asa prieteni cine mai are nevoie de dusmani?! E greu de inteles pe cine ai putea da vina in astfel de cazuri... Pe un copil ( definitia copilului fiind inocenta si puritatea )? Pe mediul social din care face parte? Pe cresterea parinteasca? Nimeni nu stie de ce se intampla aceste lucruri tot mai des dar trebuie rezolvate, indiferent de cauze... In timp oameni se schimba cresc, imbatranesc si poate devin mai intelepti, doar ca uneori e prea tarziu, prea tarziu sa vezi unde ai gresit si sa-ti repari greseala, dar de cele mai multe ori omul nu se schimba ci isi modifica doar aspectul exterior, garderoba adamica, dar in interior ramane acelasi, sufleul iudist...

Aceasta discutie pe tema binelui si raului este foarte diversificata, raul si binele existand din cele mai indelungate timpuri, deci nici eu nu o voi incheia aici, doar ca de data asta trebuie sa plec, ma asteapta binele sau asa cred...

Va pupacesc si va doresc o zii plina de soare si iubire !!!

:*

Muzica sentimentelor

Pentru o clipa am crezut ca ne-am maturizat, ca putem trece peste acele lucruri care ne-au furat visele, ca putem gasi in această trecere câteva clipe si pentru noi dar m-am inselat! Ce ne impiedică sa ne comportăm asa cum simtim, sa lepadam masca artificiala care ne desparte si sa gasim cateva clipe de intimitate, sa depanam amintiri...

Nu putem trai numai din amintiri! Oricat de frumoase, oricat de multe amintirile nu inlocuiesc realitatea. De fapt tu vrei sa-ti conservi pe de o parte mediul tau departe de orice ar putea sa deranjeze si pe de alta parte sa spui planuri marete ce-ar fi putut sa fie?! Ce-ar fi putut sa fie si nu a fost, cine te-a obligat sa faci ceva ce nu ti-ai dorit? Poate că ceea ce ne-am dorit fiecare nu era compatibil cu ceea ce am dorit noi sau cu ceea ce se putea, poate ca fiecare a cedat ceva din sperante si rezultatul a fost acesta, o lungă perioada de tacere...

Nu mai exista aceleasi sentimente din partea ta, te-ai consolat prea repede cu gandul renuntari la luptă si flacara aprinsa in tine atunci a ramas o desarta mocnire ascunsa.

Ce mi-as dori eu? Ce-as putea sa-mi doresc asa încat simtamintele acestea sa nu ranească altele mai presus de mine, ale fiintelor nascute din fiinta mea, sau cele care atunci cand eram în genunchi m-au consolat cu sentimentele lor.

Gresesti cand gandesti sau cand înfaptuiesti, sau amandoua sunt la fel de rele? Am infaptuit ambele pacate, am gandit ca putem din cand in cand sa ne intalnim sa vorbim, ca pasii mei vor merge langa ai tai pe aleile aceluiasi parc, ca putem dansa un dans care nu l-am dansat niciodata sau ca din nou facem dragoste asa cum nu am facut niciodata. Ne-am intalnit asa cum nu am mai facut de mult si am povestit!

Muzica aceea incredibilă a sentimentelor îmi umple sufletul de fericire asteptând o chemare venită de departe.

Sarbatoreste femeia din tine!

Oai ce zii... doamne plictiseala, am lenevit toata ziua, nici nam vb pe mes, nici la televizor, nici nimic... In ultimul timp am fost tot suparata din cauza unei deceptii iluzionismo-fantasmice amoroase.

Dar o sa-mi revin, mai ales azi ca e 1 Martie!



Astazi e ziua femei.. asa ca dragele mele azi lasa-ti totul de o parte si iubiti-va pe voi! Astazi este ziua noastra, a tuturor femeilor de pe aceasta planeta uitata de soarele covarsitor de iulie si august (doamne ce frig mia fost azi)! Inca un an a mai trecut, ce repede sa dus, nici nu mi-am dat seama ce am facut intr-un an, ce realizari am si cu ce ma pot lauda. Dar sunt fericita ca noh, doar o data in an este ziua "mea" .

Sarbatoreste femeia din tine !
La multi ani !

...

A fost odata o fata. Nu. Au fost odata o fata si un baiat. Nu. Au fost odata doi copii. Nu. Au fost odata doi indragostiti. Poate. Se iubeau. Da. Demult, vroiau ceva. Da. Dar uitasera ce vor. Bineinteles. Nu asta era ideea. Nu. Si se cautau. Da. Si nu se gaseau. Niciodata. Abisul ii despartea. Ce abis? Abisul inconsistentei. Abisul orgoliului. Abisul cuvintelor nearticulate. Sa zicem. Durerea era element constant. Din pacate. Dar ce conta, cand soarele ii lumina? Exact. Si nu’si dadeau drumul la mana. Ce frumos. Si ei erau tot. Da. Si nimic nu mai avea relevanta. Exact. Si lumile lor se contopeau. Si deveneau una. Da. Si intr’o zi, ei i’a trecut? Exact. Si s’au despartit? Logic.

A fost ...

Visez..



Visez demult la timpuri trecute scapate de sub control in mintea mea pragmatica, visez ca esti acum aici sa-ti simt caldura sa te cuprind in mreje si sa te duc departe, in lumea fantastica ce-o creasem amandoi. Esti ca un drog, esti ca un rege in micul nostru imperiu, in mica noastra iubire. Visez la cea fost o data si sunt sigura ca nu va mai fii, nu vor mai fii acele nopti cand ma uitam pierduta in ochii tai, nu vor mai fii acele zile cand te simteam aproape. Simt ca totul in jur sa prabuseste, cade, simt minciuna cum incepe sa-ti curga prin vene, simt orgoliul si mandria cum te fac sa ma uiti, dar nu fizic ci doar sa-mi uiti obiceiul de a-ti spune te iubesc sau sa-mi uiti atingerea calda ce ti-o daruiam seara inainte sa te tin in brate, ma uiti, ma scoti din inima ta. Existenta mea prielnica de pana acum se transforma o data cu maturizarea sentimentala prin care trecem toti. Este ciudat ca avem atatea de spus dar fata in fata ne pierdem si ne lasam condusi de stupiditatea gandurilor rele, omitem lucrurile bune si vedem doar rau, apoi ajungem singuri iar gandurile ce ne macinau si nu le puteam spune in fata ne fac sa ne simtim murdari, dar nu murdari fizic ci murdari in sensul unui criminal ce a omorat un vis, unui amurg ce-a omorat soarele.
Acum, totul va trece, totul ! Tu ramand un vis, un cosmar, o simpla trecere prin viata, la un nou nivel de maturizare si cunoastere ! Timpul o sa rezolve tot, nu am de gand sa stau sa-mi plang de mila singura ci o sa caut la nesfarsit pe acel cineva care sa-mi faca viata un rai pe pamant, sa ma faca sa ma cred in al noualea cer, sa ma ingrijeasca ca un gradinar ce-si iubeste florile, ca un poet ce nu poate sta fara o foaie si-un creion !